În următoarea perioadă, unul dintre obiectivele Agenției Europene pentru Medicamente – EMA este creșterea capacității de producție a vaccinurilor COVID-19 de la BioNTech / Pfizer și Moderna.
Peste 60 de persoane vârstnice, cu venituri mici, au fost ajutate cu medicamente prescrise prin rețete compensate, prin intermediul unui protocol între o farmacie și Direcția de Asistență Socială Târgu Mureș.
Potrivit unui articol din „The New England Journal of Medicine”, citat de conf. dr. Mihai Craiu, medic primar pediatru, 15% dintre copiii mici, cu vârstă medie de 2 ani, au avut pneumonii produse de bacterii.
Liderii și experții din întreaga lume fac un apel pentru reducerea semnificativă a folosirii medicamentelor antimicrobiene în sistemele globale de producere a alimentelor.
Persoanele care au migrene au o probabilitate mai mica de a dezvolta diabet de tip 2, pe când unele persoane care dezvoltă diabet sunt mai puțin predispuse să sufere de migrene.
Cabinetele medicale din unităţile de învăţământ din municipiul Tulcea au un buget de doar 2.600 de lei pentru materialele sanitare şi medicamentele destinate elevilor. Direcţia de Asistenţă şi Protecţie Socială (DAPS) a Primăriei va solicita suplimentarea acestuia.
Pastilele sunt foarte utile, dar trebuie luate cu prudență, iar schemele cronice se monitorizează cu medicul, atrage atenția dr. Vasi Rădulescu.
În ultima săptămână, OMS a distribuit echipamente din stocurile proprii unor parteneri și unor spitale, pentru a ajuta populația din Afganistan. Dar cantitatea acestor ajutoare medicale este în continuă scădere.
Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino” a făcut un anunț important referitor la Polidin.
Cercetătorii au dezvoltat un senzor de mici dimensiuni care poate diagnostica rapid și eficient halitoza.
Biofarm a încheiat primul semestru din 2021cu un profit net de 36.4 milioane de lei și cu o contribuție semnificativă în dezvoltarea categoriei Consumer Healthcare.
Ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, a aprobat, vineri, normele metodologice pentru autorizarea în vederea punerii pe piață a medicamentelor necesare din motive de sănătate publică.
Un studiu clinic desfăşurat în 52 de ţări va testa trei medicamente antiinflamatoare, drept potenţiale tratamente pentru pacienţii spitalizați cu COVID-19, anunță OMS.
Clinical Trials Information System (CTIS), un sistem cu informații despre studiile clinice, va fi lansat peste șase luni, anunță autoritățile de la nivelul UE.
Potrivit col. medic conf. univ. dr. Carmen-Adella Sirbu, medic primar neurolog care lucrează în cadrul Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila” din București, cei mai mulți pacienți aleg să se trateze singuri pentru migrenă și nu conștientizează riscurile medicamentelor pe care le iau.
Printr-o hotărâre de Guvern, au fost incluse șapte substanțe active în lista cu medicamentele de care beneficiază asigurații în sistemul de asigurări sociale de sănătate.
Ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, a semnat, miercuri, ordinul prin care modifică și completează cadrul legal în vederea asigurării disponibilității medicamentelor utilizate pentru rezolvarea unor nevoi speciale.
Asociația Română a Producătorilor de Medicamente fără Prescripție, Suplimente Alimentare și Dispozitive Medicale consideră că derapajele în publicitatea acestor produse vor fi eliminate odată cu publicarea normelor pentru noile reglementări.
Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România - ANMDMR a preluat un anunț important al Agenției Europene a Medicamentului – EMA referitor la evaluarea utilizării Kineret la pacienții adulți cu COVID-19 cu risc crescut de insuficiență respiratorie severă.
Ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, a semnat ordinul prin care aprobă lista medicamentelor esențiale pentru pacienții din România.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe